Anxietatea asociată cu vorbitul în public este un subiect dezbătut de mulți, având în vedere faptul că peste 70% din populația globului se teme, într-o măsură sau alta, să vorbească în fața unui grup de persoane.
Pe de altă parte, cei mai curioși de acest fenomen s-ar putea întreba de ce acest fel de anxietate duce la o performanță mai scăzută.
Un studiu realizat de Daly et al. a investigat mecanismele prin care această anxietate asociată cu vorbitul în public duce la evaluări mai proaste, atât de către cel care susține discursul, cât și de către cei din public. Ca urmare a participării unui grup de studenți la un curs de comunicare, cercetătorii au selectat un eșantion de studenți cu scoruri foarte mari la capitolul anxietate de dinaintea unei prezentări și un eșantion cu scoruri scăzute la nivel de anxietate. Fiecare dintre studenți a fost pregătit să susțină un discurs în fața unui grup de 7 persoane necunoscute. Aceste persoane nu știau scorul obținut de student la testul care măsura nivelul de anxietate legat de vorbitul în public.
Ulterior, o serie de variabile au fost măsurate de către cercetători: evaluarea primită de la public pe mai multe variabile, auto-evaluarea, dar și ce anume își aminteau vorbitorii în legătură cu discursul susținut. General vorbind, publicul a evaluat studenții cu anxietate ridicată ca fiind mai slabi la capitolul “prezentare”, iar aceeași studenți și-au autoevaluat discursurile ca fiind mai slabe. Pe de altă parte, studenții cu un grad mai scăzut de anxietate au primit feedback mai bun atât de la audiență, cât și de la ei înșiși. Aceste rezultate arată că, într-adevăr, nivelul de anxietate are un efect direct asupra “performanței” atunci când vine vorba de susținerea de discursuri.
Continuând acest raționament, cercetătorii au analizat ce fel de amintiri au avut studenții ca urmare a discursurilor prezentate în timpul experimentului. Studenții cu un nivel de anxietate crescut au raportat mai multe detalii cu privire la propria persoană (propriile gânduri, emoții, comportamente) și foarte puține detalii cu privire la mediul extern (audiență, locație, etc). Pe de altă parte, studenții cu un nivel de stres mai scăzut au arătat un efect opus: un focus mai mare pe factori externi și o atenție mai scăzută acordată propriei persoane.
Rezultatele prezentate mai sus subliniază întocmai ideea că atunci când ne concentrăm excesiv de mult pe propria persoană, pe stările interioare, pe gânduri de tipul: “Cum mă vor percepe ceilalți?”, “Ce mă fac dacă greșesc ceva sau uit ce am de zis?”, “Oare mă voi face înțeles”, nu facem altceva decât să creștem nivelul de stres și să scădem atenția pe care ar trebui să o acordăm publicului. Pe de altă parte, abilitatea de a ne concentra pe nevoile și interesele celor care ne ascultă, atenția acordată “conversației” pe care o purtăm cu publicul transformă în totalitate modul în care ne raportăm la întreaga experiență. Ne face să fim mai carismatici, mai relaxați, mai deschiși și mai conectați la cei care își manifestă interesul în subiectul abordat de noi în discurs.
Așa cum ne spunea autoarea romanului “Eat, Pray, Love” (E. Gilbert), capacitatea de a ne canaliza atenția pe publicul nostru ne transformă în speakeri conectați, reali și vii.
