Sunt la volan, pe banda din mijloc, iar prin stânga și prin dreapta mea trec mașini la o viteză inconfortabil de mare pentru lipsa mea de antrenament. Încerc să îmi descleștez degetele de pe volan și simt o peliculă subțire și umedă pe suprafața lui, generată de căldura palmelor mele. Încerc sa mă relaxez, în timp ce mă concentrez să merg înainte.
Sunt într-o sală plină cu oameni, în jur de 50 aș spune, iar lumina proiectorului se răsfrânge timid pe peretele din spate. Stau pe margine și aștept ca persoana de dinaintea mea să își termine prezentarea. Încerc să mă relaxez, în timp ce mă concentrez pe cuvintele ei.
Sunt într-o sală mică, undeva la 10 persoane, iar ochii colegilor mei sunt îndreptați spre ecranul gigant din fața noastră. În timp ce trec prin slide-uri, mă întreb dacă are sens pentru ei ce spun. Încerc să mă relaxez, în timp ce mă concentrez pe mesajul pe care vreau să îl transmit.
Ce au în comun cele 3 scenarii?
E clar că în scenariile 2 și 3 mă refer la niște skill-uri de comunicare, iar în scenariul 1 e vorba de un skill diferit. Totuși, la baza tuturor celor 3 se găsește o lipsă de încredere de sine. Și de unde vine acea lipsă de încredere dacă nu de la lipsa de exercițiu, în special lipsa de ocazii de a face greșeli, mai mici sau mai mari, din care să înveți?
Nu cred că vreodată mi-a plăcut să conduc, deși îmi place ideea de a conduce încet pe un drum de munte cu geamul deschis. Totuși, de cele mai multe ori e o activitate pe care o desfășor în oraș și aglomerație, un mediu deloc prietenos pentru cineva care conduce de câteva ori pe an.
Cum ar fi să pot exersa condusul într-un loc în care nu e nimeni rănit dacă fac o greșeală, într-un loc în care pot să observ consecințele acțiunilor mele și să învăț din greșeli?
Răspunsul în cazul condusului e simplu: mergi la școala de șoferi, exersează pe un drum mai puțin aglomerat, joacă-te puțin cu un simulator să înțelegi mecanismul de funcționare al volanului și învață să îl miști stânga-dreapta ca să parchezi într-un loc strâmt, la început fără posibilitatea reală de a răni pe cineva.
Ce fel de mediu controlat avem atunci când vrem să învățăm să fim speakeri buni?
Cel puțin pentru mine, singurele ocazii când am vorbit în public la liceu a fost la absolvire, pentru că aveam note mari, iar în rest am mai prezentat niște proiecte în fața colegilor de clasă. Iar atunci, singurul feedback de care puteam avea parte erau poate încurajările colegilor sau dacă mă uitam eu singură la înregistrarea evenimentului.
Când vorbitul în public e ceva care are loc atât de rar, fiecare ocazie vine cu un bagaj de așteptări și o presiune care în timp te poate face să spui că nu ești un speaker bun și să încerci să te sustragi de la orice ocazie de a fi pus să prezinți.
Și totuși, la fel ca și condusul, vorbitul în public e un skill. Lipsa lui vine cu anxietate, iar prezența lui vine cu satisfacții și încredere de sine crescută. Dar cum putem să devenim mai buni dacă nu îl antrenăm? Dacă ne temem de posibilitatea de a face greșeli, în loc să ne folosim de discursurile noastre mai puțin reușite pentru a crește?
De la întrebarea asta a pornit Better Speech Coach, când în martie 2020 căutam oportunități de a exersa vorbitul în fața unui public, iar una dintre oportunități a fost să prezint acest proiect în fața participanților la un eveniment pentru startup-uri.
Iar acum, avem un trainer în echipa care ajută oamenii să se folosească de propriile trăsături de caracter pentru a ține discursuri într-un mediu controlat, unde e ușor să crești treptat și să îți vezi progresul.
În mod deloc coincidental, unul din task-uri e chiar cel de care vorbesc în articol – obișnuiește-te cu eșecul. Folosește-l ca o lecție pentru a-ți crește skill-urile.
Citește pe site mai multe despre Better Speech Coach dacă ți se pare interesant, iar dacă ai venit aici doar pentru articol îți mulțumim pentru vizită și te mai așteptăm pe blog! 😊
